111020-F_1

Cele mai bune murături se fac la Călărași

Într-o hală situată pe strada Prelungirea Sloboziei, se află un depozit în care sunt făcute cele mai bune murături din țară. Gogonelele, castraveții, pepenașii, morcovii, conopida, merele, perele, guliile, napii și varza, alese cu grijă și puse la saramură de către Puiu Badea, Puiucu, cum i se mai spune, au un gust deosebit și fac ravagii la târgurile cu produse tradiționale.

Chiar dacă nu vrea să dezvăluie rețeta murăturilor sale gustoase care rezistă foarte mult timp, Puiu Badea nu refuză nicio persoană care dorește să guste din murăturile sale deosebite. Pe lângă legumele obișnuite, acesta murează și mere, pere, pepene galben sau gulii. Pentru că nu pune foarte multă sare, legumele își păstrează în mare parte calitățile nutritive și sunt recomandate chiar și persoanelor a căror stare de sănătate este precară.

Pornind de la solicitările venite din partea prietenilor pentru murături, Puiu Badea a început să se ocupe de producerea acestora și pentru comercializare. “De-a lungul timpului, sărbătorile, mesele festive şi chiar grătarele în aer liber cu prietenii au căpătat o ambianţă deosebită, datorită acestor murături tradiţionale, sănătoase, care şi-au câştigat aprecierea tuturor celor din jurul nostru, chiar printr-o simplă degustare. Astfel, la îndemnul rudelor şi prietenilor, am pornit la promovarea acestui produs bazat pe o reţetă originală. Visul meu a fost acela de a oferi clienţilor, sătui de produsele fabricate în regim industrial, extrem de procesate, lipsite de gust şi secătuite de proprietăţi curative, un produs tradiţional, făcut în propria noastră gospodărie, cu multă dragoste şi răbdare, un produs în saramură, fără sare în exces, care poate îmbogăţi orice masă”, ne spune Puiu Badea.

Gogonelele, castraveții, pepenașii, morcovii, conopida, merele, perele și varza, puse toamna târziu la saramură, își păstrează aproape neatinse calitățile curative și constituie o sursă neprețuită de vitamine naturale. Murăturile asortate și zeama de varză sunt unele din cele mai apreciate de clienți, dar și castraveciorii și pepenașii roșii murați.

Clienți de peste hotare

Vestea că murăturile lui Puiucu sunt extrem de bune s-a răspândit chiar și peste hotare, clienții venind din Franța, Italia, Spania și chiar Germania. Chiar dacă mai mult costa transportul decât marfa în sine, gurmanzii au cerut murături, iar Puiu Badea le-a trimis ambalate frumos în străinătate. Am degustat și noi și am rămas impresionați de gustul și felul în care arătau. Pe lângă gogonele, Puiu mai face și zacuscă de vinete sau ardei copți. Toate legumele sunt alese cu grijă, spălate bine și făcute ca la mama acasă. “Cel mai important este să speli legumele bine de pământ și să respecți cantitățile. Eu nu pun decât o dată pe an murături. Nu mai mult. Le las să se mureze natural și nu le forțez. Legumele preparate de mine rezistă, dacă sunt ținute la temperaturile potrivite și ferite de lumină chiar și șase luni”, ne povestește producătorul.

Livrează murături la târguri și restaurante

Chiar dacă mărfurile sale sunt vestite în târgurile de profil, în Călărași, acestea sunt mai puțin cunoscute. “Eu livrez cel mai mult pe comandă către restaurante cu specific din București, Constanța și particip la târgurile cu produse tradiționale românești. Nu s-a plâns nimeni de murăturile mele, toți au fost încântați”, menţionează acesta.

Zacuscă făcută ca la mama acasă

Zacusca de vinete este specială, atât prin modul de preparare cât și prin gust. Vinetele și celelalte legume provin de la țărani, pentru simplul motiv că sunt destul de săraci ca să adauge azot sau alte chimicale. Astfel, produsul finit este cu adevărat natural, nu se strică repede și are un gust aparte. Zacusca a fost preparată de fina lui Puiu Badea, sub atenta supraveghere a acestuia. Ardeiul copt pe tablă este conservat în sucul propriu având foarte puțin oțet.

Pentru ca produsele să ajungă la cei care le apreciază, producătorul a început să participe la târguri. “Am început treptat, fiind prezenţi săptămânal la Târgul Ţăranului Român de la Piaţa de flori “George Coşbuc” şi la Târgul de produse tradiţionale de la Muzeul Ţăranului Român. Apoi, am pătruns cu murăturile asortate şi în cadrul magazinelor cu produse tradiţionale româneşti şi produse ecologice din Bucureşti şi din Corbeanca de unde borcanele noastre frumos aranjate au dispărut rapid de pe rafturile magazinelor”, susţine Badea. În toată această perioadă, a cunoscut numeroşi oameni de afaceri şi organizatori de târguri care doresc să colaboreze cu el, de la care a primit numeroase invitaţii de participare la târguri şi diferite evenimente şi, inclusiv, le-au propus ca murăturile lor să ajungă şi peste hotare, în Germania şi în Franţa. “Suntem extrem de bucuroşi că murăturile noastre asortate au reuşit să intre în casele oamenilor, să le facă mesele mai frumoase, amintindu-le de gustul magic al murăturilor în saramură preparate de părinţi sau bunici”, adaugă Puiucu.

Afacere de familie

Chiar dacă îi este destul de greu din punct de vedere financiar să suporte cheltuielile cu transportul pentru a participa la toate evenimentele la care este invitat, Puiu Badea dorește ca afacerea să rămână în familie, neavând decât un nepot care-l ajută. “Entuziasmul, aprecierea şi fidelitatea clienţilor noştri, arătate într-un timp atât de scurt, ne determină să continuăm acest vis. În acest an vom fi prezenţi în cât mai multe târguri de produse tradiţionale, lanţuri de magazine cu produse tradiţionale şi ecologice, mergând în continuare pe ideea de afacere de familie, de producţie în gospodăria noastră, atât pentru noi şi prietenii noştri, pentru clienţii care ne cunosc produsele, cât şi pentru toţi cei care doresc să încerce murăturile noastre asortate: castraveciori, pepenaşi, gogonele, mere, conopidă, morcov, cu un gust rafinat, plin de tradiţie şi dăruire”, a conchis acesta.

Sursa: http://www.observatorcl.info/cele-mai-bune-muraturi-se-fac-la-calara-i

muraturi_asortatCele mai bune murături se fac la Călărași